Bonnie Tyler votează cu Ouatu la Eurovision

Bonnie Tyler votează cu Ouatu la Eurovision
Publicat: 12/05/2013, 18:55
Actualizat: 30/03/2019, 20:59

Cântăreața Bonnie Tyler, reprezentanta Marii Britanii la Eurovision 2013, a declarat că, pentru că nu poate vota pentru ea în celebra competiție, va vota pentru Cezar Ouatu, reprezentantul României, informează televiziunea publică.

Echipa Eurovision România a avut, sâmbătă, cea de-a doua repetiție pentru semifinala din 16 mai. Cezar și colegii săi au urcat din nou pe scena de la Malmö Arena, după pregătirile prealabile din culise. Au fost din nou verificate sunetul, unghiurile de filmare, toate detaliile pentru ca show-ul lui Cezar să fie unul cât mai curat, perfect atât ca imagine, cât și ca sunet. Repetiția a fost urmată, de această dată, de o conferință de presă, în cursul căreia Cezar a vorbit despre așteptările sale de la acest concurs, dar și despre cariera sa de contratenor.

„Repetiția a ieșit foarte bine, dar aștept cu nerăbdare momentul când voi cânta în fața celor peste 10 mii de spectatori. Sunt convins că atunci va fi și mai bine, pentru că întotdeauna, atunci când văd publicul impresionat de piesele pe care le interpretez, simt că trăiesc pentru cei care mă ascultă. Nu o dată mi s-a întâmplat să plâng în timp ce cântam”, a mărturisit Cezar la conferința de presă.

El a mai spus că, deși urmărește cu mare interes competiții muzicale precum Eurovision și San Remo, nu s-ar fi gândit să participe. Însă, din momentul în care compozitorul Cristian Faur l-a contactat pentru a-i încredința piesa „It’s My Life”, totul a devenit o provocare pe care artistul o ia în serios. În finalul conferinței de presă, Cezar a acordat din nou interviuri mai ample unor jurnaliști din presa online și de radio.

De vocea lui Cezar a fost uimită și Bonnie Tyler, celebra interpretă galeză care anul acesta este reprezentanta Marii Britanii la Eurovision. Echipa TVR i-a luat sâmbătă un interviu vedetei, aceasta declarând că, întrucât nu își poate acorda sieși propriul vot, i-l va da lui Cezar.

Imagini din interviul acordat de Bonnie Tyler echipei TVR vor putea fi urmărite la o ediție ulterioară a emisiunii „Drumul spre Malmö”, de la TVR 1. Emisiunea poate fi văzută și pe TVR HD, TVR Internațional, precum și online, pe www.tvrplus.ro.

Seara, delegația română a dat curs invitației colegilor din Belarus de a participa la petrecerea organizată de ei la Euroclub. Cezar, devenit foarte cunoscut printre iubitorii Eurovisionului, a fost solicitat de numeroși admiratori să facă fotografii și să discute.

Cezar va concura în cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2013, pe 16 mai, unde piesa „It’s My Life” va intra în competiție pe poziția 17.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit...
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Invazie de alge la malul Mării Negre! În ce zonă a litoralului se manifestă acest...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nou indicator RUTIER, introdus în România! Ce faci dacă-l întâlnești?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Cod Rutier 2024. Se suspendă automat permisul 30 zile. ORICINE poate reclama șoferii
Situație incredibilă. O tânără și-a dat părinții în judecată. Vaccinul, banii și „traumele”
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Lidia Buble, în lacrimi după ce a primit un diagnostic cumplit: ”Mi s-au tăiat picioarele...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Planeta Marte ar fi fost lovită de meteoroizi mai des decât se credea până acum
×